Constanţa: Peste 50 de jandarmi asigură ordinea la slujbele de Izvorul Tămăduirii oficiate la mănăstirile Dervent şi Sfânta Cruce

Conform Agerpres, peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa vor asigura, vineri, 13 aprilie, măsurile de ordine publică pe durata desfăşurării slujbelor religioase prilejuite de sărbătorirea hramului mănăstirii Dervent – Izvorul Tămăduirii (satul Galiţa) şi a hramului mănăstirii Sfânta Cruce – Izvorul Tămăduirii (comuna Crucea).

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi de IJJ Constanţa, în vederea prevenirii oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii vor intra progresiv în dispozitivul constituit la mănăstirea Dervent, chiar din această seară, iar la asigurarea ordinii publice vor participa şi lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.

Jandarmii constănţeni le recomandă participanţilor la slujbele religioase adoptarea unui comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială; respectarea indicaţiilor forţelor de ordine şi evitarea implicării în conflicte de orice natură; evitarea purtării la vedere de obiecte de valoare care pot atrage atenţia; acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc); acordarea unei atenţii deosebite copiilor care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate.