Augustin Lazar a cazut pe interceptari intr-un dosar de braconaj arheologic

Lumeajustitiei.ro a intrat in posesia unui document exploziv care arata ca, in 2016 – cu doua luni inainte sa fie numit Procuror General al Romaniei – numele lui Augustin Lazar a aparut intr-un proces-verbal de redare a unei interceptari dintr-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie, in care se faceau cercetari pentru braconaj arheologic si coruptie.

Este vorba despre dosarul in care Florin Iulian Marc, seful postului de politie din Orastioara de Sus, a fost cercetat pentru patru infractiuni de luare de mita, dar si pentru ca ar fi sprijinit si protejat persoane care desfasurau activitati de braconaj arheologic in zona muntilor Orastie – Sarmizegetusa Regia. Acelasi politist Florin Iulian Marc a fost cercetat si de Agentia Nationala de Integritate dupa ce s-a constatat ca in declaratia sa de avere ar exista diferente nejustificate intre veniturile realizate si averea dobandita, in cuantum de 278.145,36 lei.

Dosarul de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in care apare numele Procurorului General al Romaniei, Augustin Lazar, inregistrat cu numarul 13/P/2015 a fost instrumentat de Adriana Denisa Cristodor, procuror sef Biroul urmarire penala in cadrul PICCJ, in cauza fiind dispusa, in septembrie 2017, clasarea cauzei fata de politistul Marc.

Astfel, in respectivul dosar apare un proces-verbal intocmit in data de 29 februarie 2016 in care sunt redate in forma scrisa convorbirile purtate de seful postului de politie din Orastioara de Sus, Florin Iulian Marc, cu un “cetatean”, caruia i se adreseaza cu “domnul general”. Convorbirea a avut loc in data de 12 februarie 2016, la orele 18.51, intre Florin Iulian Marc si posesorul numarului de telefon 0748.XXX.XXX, fata de acest numar de telefon facandu-se mentiunea: “INST PARCHET DPL CURTE APEL ALBA LAZAR AUGUSTIN STR. IC BRATIANU NR. 1 ALBA IULIA ALA C.P. 510118, ACTUALIZAT LA 2016-01-28 12:22:48”.

Daca ar fi sa tinem cont de precizarile din procesul verbal intocmit de procuroarea Adriana Denisa Cristodor de la Parchetul General care atribuie numarul de telefon de mai sus lui Augustin Lazar, s-ar putea crede ca “cetateanul” din convorbirea pe care o prezentam exclusiv mai jos este nimeni altul decat actualul Procuror General al Romaniei, cel care in 2016 ocupa functia de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia. De altfel, convorbirea dintre politistul Florin Marc si “domnul general” a avut loc cu circa doua luni inainte ca Augustin Lazar sa fie numit Procuror General al Romaniei.

Parchetul General: “Documentul pe care ni l-ati transmis nu este autentic, fiind creat prin alaturarea unor file din trei procese verbale diferite”

Data fiind, in opinia noastra, gravitatea celor retinute in procesul verbal, Lumeajustitiei.ro a solicitat Ministerului Public, in 2 mai 2018, sa ne comunice daca “domnul general” sau “cetateanul” din stenograma este Procurorul General Augustin Lazar, iar daca da, sa ni se precizeze calitatea pe care Lazar a avut-o in acest dosar. Alaturat cererii noastre am trimis Procurorului General Augustin Lazar si documentele detinute pentru a nu exista neintelegeri.

La scurt timp de la formularea cererii, in 3 mai 2018, Parchetul General ne-a comunicat ca documentul nu este autentic, fiind creat prin alaturarea unor file din trei procese verbale diferite, si ca discutiile sunt purtate intre doi politisti si nu intre Augustin Lazar si politistul Florin Iulian Marc. Totusi, PICCJ precizeaza ca datele de identificare din prima pagina a procesului verbal apartin sefului PCA Alba Iulia de la acea vreme, adica Augustin Lazar.

Foarte important, PICCJ nu neaga existenta paginii din procesul verbal in care apare numarul de telefon al lui Lazar, dar sustine ca celelalte doua pagini provin din alte procese verbale de interceptare. Ceea ce inseamna ca, Augustin Lazar, chiar daca nu ar fi purtat discutiile redate in documentul pe care il prezentam mai jos, a picat pe interceptari, caci altfel ar fi de neinteles de ce telefonul si numele sau apar intr-un document al parchetului.

Pe de alta parte, ne intrebam, apreciem noi legitim: daca PICCJ avea cunostinta ca Florin Iulian Marc discuta cu un politist, cum se face ca acesta a ramas neidentificat iar in procesul verbal in care este redata conversatia se face referire la un “cetatean” si nu se prezinta numele interlocutorului in clar?

Totodata, Ministerul Public ne-a transmis ca in acest dosar Augustin Lazar nu a avut nicio calitate si nu a fost audiat.

Redam in continuare procesul verbal din 29 februarie 2016 in dosarul nr. 13/P/2015 al PICCJ, astfel cum ne-a fost transmis la redactie si despre care PICCJ sustine ca este alcatuit din file luate din trei procese verbale diferite:

Marc Florin Iulian: Am onoarea, sa traiti, domnul general!

Cetatean: Buna seara, domnul Marc. Poate ca aveti o stire buna.

Marc Florin Iulian: Vestea ii dar trebuie sa le… sa ne ajutati un pic. (…)

Marc Florin Iulian: Pai da… Dracu, nu m-am uitat. Pe camera… rost, doara sus ii.

Cetatean: Nu, nu. Pe camera n-o trecut in sus? Sa vedem, s-o dus in.. nu.

Marc Florin Iulian: (n.r: neinteligibil)

Cetatean: Ha?

Marc Florin Iulian: N-are unde sa mearga.

Cetatean: Si masina nu-i in zona, asa-i?

Marc Florin Iulian: Ba, nu. O fost Dragos sus si nu-i.

Cetatean: N-o facut nici o verificare pe acolo, nimic.

Marc Florin Iulian: Pai nu l-am…

Cetatean: Aha. Ba, bata-l Dumnezeu sa-l bata!

Marc Florin Iulian: (?) Pe la Clampi, pe la aia pe acolo.

Cetatean: O fi pe sus. Acuma-i vreme faina.

Marc Florin Iulian: Pai ie, o iesit la soare o tara. Pune o momeala la urs, la… Stii?

Cetatean: Da.

Marc Florin Iulian: Lasa ca eu oricum il trimit pe asta dupa amiaza la el, cand vine.

Cetatean: Sus?

Marc Florin Iulian: Pai da. Doara daca ii sus, dupa amiaz tre sa fie acasa.

Cetatean: Da. O, trasneasca-l Dumnezeu daca am vazut asa ceva, ma!

Marc Florin Iulian: Asta-i nebun, ma. Nici FBI-ul cu CIA-ul la un loc nu reusesc sa-l agate.

Cetatean: Cum?

Marc Florin Iulian: Nici FBI-ul cu CIA-ul la un loc nu-l agata.

Cetatean: Cica ar avea niste mesaje dar nu-i intra mesajele si nu le poate vedea. Or fi mesaje de-astea vocale cum or sunat. Stii?

Marc Florin Iulian: Posibil. Da, da, da. Cred ca are mesagerie.

Cetatean: Aha. Deci de ieri de la doispe nimic. Blana!

Marc Florin Iulian: Da, pai s-o dus sus.

Cetatean: Ori are intentii mari, ori isi bate p… de noi si atunci eu iau pistolul. Treaz, nu beat.

Marc Florin Iulian: Nu stie el de noi. Numai… stilul lui asa, nicicum. Analizeaza.

Ceatean: Aha. Vreme faina, s-o dus la scorbura.

Marc Florin Iulian: Cred ca da. Eu asa zic, ca…

Cetatean: Ii ia la scorbura.

Marc Florin Iulian: La ciocanitoare.

Cetatean: Da. Na, mai vorbim, O zis ca ma tine… tinem legatura cand apare la semnal.

Marc Florin Iulian: Aha. Bine, bine.

Marc Florin Iulian: Na. Na bun. (…)

Cetatean: Uite, is la inspectorat.

Marc Florin Iulian: Na ba, baga-mi-as p… in el scule ca nu …ma. Lucrurile-s groase. Are asta statuiete, kosoni. Ii nebunie ce marfa are asta.

Cetatean: Si i le-o aratat?

Marc Florin Iulian: Pai (n.r.: neinteligibil), dar tre sa ne intalnim uite, is cu omul aici si pe maine. Cica are o tranzactie cu un rus.

Cetatean: Cu un rus?

Marc Florin Iulian: Da.

Cetatean: Si vrea sa vanda la rusi?

Marc Florin Iulian: Da.

Cetatean: Ai de p… mea. Na hai ca vin!

Marc Florin Iulian: Si cere 700 de euro pe bucata de koson. Ba, ii nebunie si nu mearsa aparatul. Nu stiu ce p… mea s-o intamplat.

Cetatean: Dar le-o vazut?

Marc Florin Iulian: Pai nu le-o vazut dar ii zisa sa vina maine cu banii si… Ii da o statuie de bronz.

Cetatean: Ai de p… mea! Si un koson.

Marc Florin Iulian: Si kosoni cati vrea. O zis ca 1.000 de kosoni da sub 600 de euro nu discuta pe koson.

Cetatean: Na bum. Auzi! Plec in 10 minute. Bine?

Marc Florin Iulian: Stai un pic ca daca nu, vin eu cu el incolo. Sa ne mai vedem dracu pe undeva.

Cetatean: Hai ca ne intalnim… Unde? Hai, sa ne intalnim undeva la jumate. Hai ca sunt aici… is si cu… Na hai!

Marc Florin Iulian: Hai ca te sun intr-un minut.

Cetatean: Bine.

Discutia s-a purtat in limba romana.

Pentru care am incheiat prezentul proces-verbal cu mentiunea ca aceasta convorbire a fost fixata pe suport optic.

Procuror sef birou,

Cristodor Adriana Denisa”