100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon

Anul acesta, pe 4 iunie se împlinesc 100 de ani de la încheierea Tratatului de pace cu Ungaria, semnat la Trianon în anul 1920.

Un moment pe care suntem obligați să nu îl dăm uitării și să îl sărbătorim cum se cuvine.

La 4 iunie 1920, dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat şi Nicolae Titulescu, fost ministru şi secretar de stat, în calitate de prim delegat al României la Conferinţa de Pace, îşi depuneau, din partea României, semnătura alături de ceilalţi reprezentanţi ai puterilor aliate. Din partea Ungariei au semnat Gaston D. Bernard, ministrul Muncii şi Ocrotirii Sociale şi Alfred Drasche-Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.

În țară, așa cum era de așteptat, momentul a fost primit cu bucurie.

Ziarul “Universul” titra la acea vreme, pe prima pagină:

“Nu trebuie să-și facă însă nimeni iluzie. Ungaria iscălește tratatul neavând încotro cârmi, dar în fundul cugetului conducătorilor ei stă adânc înfiptă hotărârea de a nu executa tratatul, de a face tot posibilul și chiar imposibilul spre a-l zădărnici. În privința aceasta, politica guvernanților din Budapesta, oricare ar veni la cârmă, va fi calchiată după aceea a guvernanților din Berlin. Nu pilda Vienei o vor urma ungurii, deși aceasta ar fi pentru dânșii singura cale sănătoasă; (…) Ungurii vor unelti necontenit contra vecinilor, pândind fiecare împrejurare favorabilă, fiecare neglijență sau greșală a noastră, a Jugo-Slaviei și a Cehoslovaciei, intrigând spre a produce desbinare și a dobândi aliați. Cine cunoaște pe maghiari și întreaga lor istorie știe că nu exagerăm și nu din patimă vorbim spunând aceasta. Cauze adânci izvorând din dezvoltarea firească a Europei și pe care ungurii, după cât se vede, nu le pricep deloc și le vor înțelege cine știe câtă vreme condamnă la nerodnicie orice acțiune maghiară în direcțiunea aceasta. (…) E însăși datoria conducătorilor noștri și a acelora ai statelor vecine Ungariei să n-o piardă nici un moment din vedere, numai astfel putându-se evita necazuri și ceasuri rele. Deocamdată semnarea tratatului de către reprezentanții Ungariei constituie totuși un progres pe calea restabilirei păcei”.

La Budapesta, atmosfera era total opusă, conform ziarului “Românul”:

“La 4 Iunie, ziua la care Ungaria a semnat pacea, toate serviciile publice au fost închise. În toate bisericile s’a oficiat servicii divine. (…) În seara zilei de 4 iunie, membrii Ligéi pentru apărarea întregității teritoriale au organizat demonstrațiuni hostile guvernului si guvernatorului, cari şi-au dat învoirea la îngenuncherea Ungariei.”
Și presa străină a urmărit cu atenție evenimentele, de exemplu cotidianul francez “Le Matin” titra la o zi după semnare:

Lichidare. Tratatul cu Ungaria a fost semnat. De la 24 milioane de locuitori ea a fost redusă la 8 milioane.

Același articol preciza clar, o concluzie care încă mai creează nemulțumiri în rândul maghiarilor, chiar și după 100 de ani:

“Delegaţii maghiari au părăsit palatul „corect, simplu, demn, dar cu siguranţă resemnaţi cu gândul că Ungaria nu va mai cuprinde de acum înainte decât unguri”. Dar în fapt aceasta era realitatea, majoritatea populației din teritoriul obținut de statele succesoare de la unguri fiind ocupat de etnici ne-maghiari.

Marele I. C. Brătianu, alături de ceilalți patrioți români de la acea vreme a dus o crâncenă bătălie diplomatică la Paris pentru recunoașterea internatională a Marii Uniri și pentru trasarea granițelor țării noastre, iar acest lucru nu trebuie nici uitat dar nici privit cu superficialitate.

La 100 de ani, acest moment istoric nu este sărbătorit cum se cuvine în țara noastră, ziua de 4 iunie având o însemnătate mult mai mare pentru poporul român și pentru națiunea noastră, o adevărată sărbătoare națională, fiind ziua în care istoria a reparat greșelile trecutului